Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 23.04.2011
Tematica: dubla cetăţenie - minoritatea maghiară din România
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Flavius Toader
Titlul articolului: Oficial: Budapesta va acorda dreptul de vot etnicilor maghiari de peste graniţe
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/oficial-budapesta-va-acorda-dreptul-de-vot-etnicilor-maghiari-de-peste-granite-928259.html


Guvernul ungar intenţionează să le acorde dreptul de vot etnicilor maghiari din alte ţări din Europa centrală, în cadrul revizuirii legii electorale, a anunţat azi un responsabil ungar citat de Reuters, o confirmare a informaţiilor vehiculate deja de clasa politică de la Budapesta.

„Am dori să le acordăm drept de vot cetăţenilor ungari din afara graniţelor”, a declarat Janos Lazar, liderul grupului parlamentar al Fidesz, pentru portalul de ştiri index.hu. notează Agepres. Noua lege electorală urmează să fie adoptată până la 1 ianuarie 2012 şi ea vine în completarea uneia dintre primele legi adoptate de guvernul de centru-dreapta al Fidesz după ce a preluat puterea, în mai 2010, care le-a înlesnit accesul la cetăţenia ungară celor peste două milioane de etnici maghiari din regiune

Totodată, noua lege electorală face parte din cele circa 30 derivate din noua Constituţie a Ungariei, adoptată săptămâna trecută în parlament şi care va intra în vigoare anul viitor.

Lazar a precizat că încă nu au fost puse la punct toate detaliile revizuirii legii electorale, dar a dat ca exemplu sistemele electorale din Croaţia şi Italia, ai căror cetăţeni care trăiesc în străinătate pot vota pe liste separate.

Etnicii maghiari trăiesc în toate ţările vecine Ungariei, în special în România, Slovacia, Serbia şi Ucraina. Nu este clar deocamdată dacă angajamentul de a asigura drept de vot etnicilor maghiari din afara ţării va stârni controverse, aşa cum s-a întâmplat cu acordarea cetăţeniei, denunţată de fostul guvern al Slovaciei drept o încercare a Fidesz de a crea o 'Ungarie mare', notează Reuters.

Péter Krekó, director în cadrul Political Capital, un think-tank de la Budapesta, a declarat pentru EVZ că planurile premierului ungar Viktor Orbán privind maghiarii de peste graniţe trebuie interpretate în cheie electorală. „Fidesz îi vrea pe etnicii maghiari drept suporteri la viitoarele alegeri. Acordând dreptul de vot celor cu dublă cetăţenie, va câştiga mai mulţi alegători", a explicat Krekó. Analistul a apreciat că reglementarea dreptului de vot pentru cetăţenii maghiari din afara graniţelor ar putea stârni conflicte cu vecinii Ungariei

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.